Injectarea răniţilor cu plutoniu, saltul cu paraşuta de la 31.000 de metri deasupra Terrei şi încercarea de a înzestra soldaţii cu vedere pe timp de noapte sunt câteva dintre testele neconvenţionale efectuate de armata Statelor Unite, trecute în revistă de livescience.com.
Pentru a spori vederea pe timp de noapte a soldaţilor, Marina americană a încercat, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, să modifice structura ochiului uman, incapabil în mod normal să depisteze lungimile de undă în infraroşu. Cercetătorii ştiau că vitamina A conţine o parte dintr-o moleculă din fotoreceptorii din ochi, astfel că au modificat-o pentru a le permite soldaţilor să vadă în infraroşu. După ce li s-a administrat o substanţă creată pe baza ficatului de ştiucă, vederea pe timp de noapte li s-a îmbunătăţit. Proiectul a fost abandonat însă când au fost create primele binocluri cu infraroşu. Aflându-se la un pas de a crea primele bombe atomice, spre sfârşitul celei de-a doua conflagraţii mondiale, armata americană a vrut să evalueze efectele radioactivităţii asupra oamenilor. Primul test de acest gen s-a desfăşurat pe 10 aprilie 1945, când victima unui accident de maşină a fost injectată cu plutoniu, pentru a se vedea în cât timp corpul uman respinge substanţa radioactivă. În total au fost realizate peste 400 de experimente în care diferiţi indivizi au fost supuşi unor doze de radiaţie. Efectele deceleraţiei asupra corpului uman au fost studiate cu ajutorul unei serii de vehicule similare unor sănii, care se puteau opri de la o viteză de peste 600 de kilometri pe oră într-o fracţiune de secundă, construite de NASA la începutul anilor ’50. Colonelul John Stapp s-a oferit voluntar să se dea cu sania de 29 de ori, experimentând forţe de 35 de ori mai mari decât cea gravitaţională şi alegându-se cu oase şi coaste fisurate.
Mai mult, colonelului i-au sărit plombele din gură şi i-au explodat vasele de sânge din ochi. Deoarece nu au vrut să facă rabat de la porunca „să nu ucizi“, 2.300 de membri ai Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea s-au oferit să facă pe cobaii de laborator atunci când au fost recrutaţi în armata americană. Pe ei au fost testate vaccinuri împotriva diverselor arme biologice, între 1954 şi 1973, însă nici un voluntar nu şi-a pierdut viaţa, cu toate că au avut de suferit în urma unor efecte secundare dureroase. Pentru a vedea dacă piloţii pot supravieţui salturilor cu paraşuta de la altitudini mari, Forţele Aeriene Americane au apelat la colonelul Joseph Kittinger.
În anii ’50, el a efectuat o serie de salturi de la zeci de mii de metri altitudine, pentru ca pe 16 august 1960 să înregistreze recordul mondial pentru săritura cu paraşuta de la cea mai mare înălţime, neînvins până în ziua de azi. Îmbrăcat într-un costum presurizat, el s-a înălţat într-o nacelă la peste 31.000 de metri deasupra Terrei, după care s-a aruncat în gol, fiind aproape de a atinge viteza sunetului în timpul căderii. În toiul luptelor, soldaţii au arareori timp să doarmă, astfel că armata americană caută soluţii pentru a înlătura nevoia de somn. Primele încercări au fost realizate cu produse cu rol de stimulenţi, precum amfetaminele, iar recent s-a apelat la medicamentul modafinil, care se pare că le-ar fi permis militarilor să stea treji timp de 40 de ore neîncetat, fără efecte secundare. De asemenea, armata americană testează şi unele soluţii neconvenţionale pentru alungarea somnului, precum stimularea magnetică a creierului. „Armura Interioară“ e un alt proiect al armatei americane, el urmărind să le confere soldaţilor abilităţi deosebite specifice anumitor animale, cum ar fi abilitatea unor specii de a trăi la altitudini foarte mari. Scopul este crearea unor superluptători, rezistenţi în faţa armelor chimice şi radioactive şi capabili să facă faţă unor temperaturi şi zone geografice extreme.
Sursa: http://www.cotidianul.ro
