Articol scris de Colonel Dan Zamfirescu
Analizînd evoluţia militară a Statelor Unite ale Americii după al II-lea război mondial, vom constata că aceasta a căpătat valenţe războinice din ce în ce mai pregnante, în mai multe zone de interes strategic şi economic pentru ţara respectivă. Sigur, concurenţa a fost mare, pentru că sistemul comunist, al cărui port-stindard era Uniunea Sovietică, tocmai se instalase la Putere în mai multe ţări şi trebuia dărîmat cu orice preţ. Aşa s-au desfăşurat lucrurile în războiul din Coreea, apoi a venit rîndul Vietnamului şi al Cambodgiei. De fiecare dată, însă, cu tot sprijinul logistic de care au beneficiat, americanii s-au văzut nevoiţi să-şi facă bagajele şi să plece cu coada între picioare, după ce au suferit pierderi umane şi materiale grele. Şi datorită acestui fapt, dar şi ca urmare a amplelor acţiuni de protest ale cetăţenilor americani, o perioadă de timp lucrurile s-au mai aşezat, părînd a intra într-o oarecare normalitate. Totuşi, lupta continua, dar ea se desfăşura pe tărîmul frontului nevăzut al Serviciilor Secrete, unde CIA şi KGB se confruntau din ce în ce mai dur. Uşor-uşor, conflictele s-au mutat în Orientul Mijlociu, America de Sud şi America Latină şi chiar în Europa. Căderea comunismului şi dezmembrarea Uniunii Sovietice au însemnat mană cerească pentru grupările militariste din SUA, care produceau pe bandă rulantă tehnică de război, dar nu aveau nici unde să o testeze, nici unde să o folosească, pierzînd astfel bani grei. S-au născut, astfel, sub lozinca "Democracy" şi a luptei împotriva terorismului, războaiele din Irak, Iugoslavia, Afganistan, care nu au dovedit altceva decît dorinţa de dictat a Americii, care, pe fondul lipsei unui adversar puternic care să-i ţină piept, doreşte să-şi impună dominaţia mondială prin instaurarea aşa-zisei Noi Ordini Mondiale şi a unui Guvern Mondial. Toate organismele de funcţionare a acestei noi orînduiri - Comisia Trilaterală - au generat războaiele mondiale pentru a veni, apoi, cu soluţiile salvatoare: Liga Naţiunilor şi ONU, ca etape ale viitorului Guvern Mondial, lansînd, totodată, şi instrumentele financiare necesare în aceste etape: Banca Mondială, Fondul Monetar Internaţional, care au generat crizele economice, pentru ca, în final, să formeze Uniunea Europeană. Numai că acest plan diabolic a început să se lovească, din ce în ce mai puternic, de un zid care, mai nou, se numeşte Rusia. Au încercat ei să o ţină în adormire în perioada defunctului Boris Elţîn şi au reuşit, dar situaţia asta nu putea să ţină la infinit, pentru că naţionalismul rus a născut un personaj puternic, care se numeşte Vladimir Putin. Acesta este ţinta lor acum şi ei nu ştiu cum să o îndepărteze. Au încercat prin anumite manevre minore, de copii neinstruiţi, dar, de fiecare dată, s-au lovit de priceperea omului respectiv, care este trecut şi prin ciur, şi prin dîrmon, după cum spune o veche vorbă românească. Inclusiv acum, prin generarea actualei crize financiare mondiale, au crezut că-l sperie, dar Rusia este prea mare şi prea bogată ca să poată fi îngenuncheată aşa uşor. Şi cum altceva nu au ce face, lupta lor continuă sub forma unor şicanări permanente, pentru a testa reacţiile Moscovei, generînd conflicte care pe ei îi avantajează din toate punctele de vedere. Numai că aceste fapte se petrec pe spatele unor naţiuni care suferă din ce în ce mai mult de sărăcie. Bazîndu-se pe inconştienţa, nepăsarea şi dorinţa bolnăvicioasă a unor personaje de a se menţine la Putere, promotorii Noii Ordini Mondiale acţionează împotriva Rusiei cu fel de fel de provocări, care pot duce, în final, la un conflict armat, cu consecinţe dezastruoase pentru zona balcanică. Acesta este şi subiectul acestui nou şi, totuşi, vechi tablou al scutului antirachetă american, acceptat imediat de Traian Băsescu pe teritoriul României. În opinia mai multor specialişti americani, sistemul de apărare antirachetă a devenit piatra de încercare în relaţiile dintre Rusia şi SUA. Proiect evaluat la cca. 120 miliarde de dolari, care ar putea intra în istorie drept "cea mai scumpă cacealma a Secolului XXI". Cu ce drept a aprobat chiriaşul efemer de la Cotroceni acest proiect militar american, numai el ştie. Poate că România a devenit, între timp, o ţară sud-americană, în care dictaturile instaurate de americani în numele democraţiei tăiau şi spînzurau, în timp ce popoarele lor mureau şi mor de foame şi de boli. Este posibil, pentru că, dacă ne uităm la România de azi, găsim multe asemănări cu unele ţări din America de Sud: ţara este condusă de o oligarhie putred de bogată, are datorii de peste 120 de miliarde de euro, în spitale se moare cu zile, analfabetismul tinde să ia proporţii îngrijorătoare, agricultura a ajuns la stadiul Evului Mediu etc. În schimb, avem o democraţie originală, în care şeful Statului ia decizii contrare voinţei populare, fără să consulte pe nimeni, numai şi numai pentru a se menţine la Putere, pentru ca, eventual, să se schimbe şi Constituţia şi să mai prindă încă un mandat la Cotroceni. Nimeni pînă acum nu a fost atît de inconştient ca acest Traian Băsescu în a se juca, efectiv, cu destinele ţării şi ale Poporului Român. Se minte non-stop, pe mai toate canalele mass-media din România, despre importanţa şi binefacerile acestui nou sistem militar american de apărare. Dar, dacă accesăm mass-media occidentală, descoperim că, cu cîteva zile înainte de a se deplasa la Moscova, în prima sa vizită oficială după obţinerea mandatului de preşedinte al SUA, Barack Obama a primit o scrisoare semnată de 20 dintre cei mai titraţi fizicieni din SUA, între care 10 laureaţi ai Premiului Nobel, oameni de ştiinţă care au participat la conceperea a sute de programe militare şi care l-au îndemnat pe Obama să renunţe la instalarea componentelor scutului antirachetă în Europa. "Rachetele de interceptare, care ar urma să fie desfăşurate în Europa, nu au fost încă testate şi nu şi-au demonstrat posibilităţile în condiţii de atac real... Toate testele precedente au decurs conform unui scenariu scris dinainte, iar sistemele de apărare au primit din timp întreaga informaţie referitoare la detaliile tehnice ale atacului. Considerăm că preconizatul sistem de apărare antirachetă în Europa nu va fi capabil să ofere protecţie în faţa unui atac real cu rachete". În sprijinul celor 20 de fizicieni se exprimă şi Theodore Postol, profesor la Massachusetts Institute of Technology, fost consilier al comandantului marinei militare a SUA pentru apărare antirachetă, care beneficiază, şi în prezent, de acces la documentele de serviciu ale Pentagonului legate de problema scutului antirachetă. Într-un amplu interviu acordat presei americane, Postol precizează că el nu se numără printre cei 20 de semnatari ai mesajului către preşedintele american. "Pur şi simplu, ne-am coordonat planurile: eu am prezentat un raport consilierului pentru securitate naţională al preşedintelui SUA, James Jones, iar ei au trimis apelul lui Obama". Potrivit acestuia, actualul plan de creare a cîtorva zone de apărare antirachetă a eşuat încă în vara anului 1997, după o serie de teste sub numele de cod IFT-1A. "De la una din bazele noastre din Pacific au fost lansate 11 rachete-ţintă şi 10 obiective false: baloane de diferite forme şi mărimi. Atunci a ieşit la iveală că sistemul de identificare a ţintei cu care sînt echipate rachetele-interceptoare nu poate distinge între un balon şi focosul unei rachete balistice. Or, aceasta înseamnă că o întreagă armată de rachete interceptoare, asupra desfăşurării căreia insistă Pentagonul, va reacţiona la orice obiect care zboară la o anumită altitudine. Dacă e să comparăm costul unui balon cu cel al unei rachete-interceptoare inutile, devine clar că despre o apărare eficientă nici nu poate fi vorba", a declarat Theodore Postol. El a mai spus că şi testele asupra altor componente ale sistemului de apărare antirachetă, din 1999, 2001, 2003 şi 2007, au demonstrat rezultate la fel de puţin încurajatoare. "Eu acuz conducerea Pentagonului de lipsă de competenţă şi nepăsare", a afirmat el, indicînd că nu o dată a purtat discuţii cu responsabili ai Ministerului american al Apărării, care habar nu aveau ce se petrece în interiorul Agenţiei de apărare antirachetă. "De fapt, un sistem de apărare antirachetă nici nu există", susţine fostul responsabil american, subliniind că, din cele 46 de rachete de interceptare care se planificau a fi amplasate în Alaska, pînă la urmă au fost desfăşurate doar 30, restul fiind, şi în prezent, în faza de testare. Theodore Postol susţine, de asemenea, că, din discuţiile pe care le-a purtat cu responsabili din cadrul Agenţiei de apărare antirachetă, i s-a părut că "planurile legate de instalarea scutului antirachetă nu stau tocmai roz". O concluzie sigură se poate trage de aici: nici pe timpul lui Ceauşescu nu se minţea atît de mult pentru derutarea opiniei publice. Totodată, nici Ceauşescu nu a îndrăznit să se arate atît de ostil Moscovei cum o face, acum, Traian Băsescu, iar atunci cînd a făcut-o, în anul 1968, avea în spate alianţe puternice, gen China şi Iugoslavia, care-i permiteau să adopte o astfel de atitudine. Sigur că şi situaţia operativă din momentul respectiv era alta, puterea sovietică de atunci nefiind agreată de nimeni pe mapamond. Dar astăzi lucrurile s-au schimbat şi, din păcate, America a cam luat locul Rusiei de atunci. Prin acest demers, Traian Băsescu a intrat într-un joc periculos cu destinul Statului Român. Neagreat de conducerea de la Casa Albă înainte de alegeri, el a făcut tot posibilul să ajungă iar la Cotroceni, reuşind, aşa cum se ştie, printr-o enormă cheltuială şi o fraudă şi mai mare. Pentru că ştia că ostilitatea vecinului de la Est este şi mai mare, singura posibilitate de a se menţine la Putere era apropierea de "Unchiul Sam" şi a marcat acest fapt, bazîndu-se şi pe dorinţa SUA de a se apropia cît mai ameninţător de Moscova. Şi, de aici, a fost foarte puţin pînă la efectuarea acestui pas.
Scutul american antirachetă este cel mai sensibil subiect de discuţie între americani şi ruşi, unii insistînd să continuie proiectul, ceilalţi fiind nemulţumiţi de amplasarea unor elemente ale scutului în Europa. După ce a oferit cîteva variante de locuri de compromis, idei respinse de americani, fostul preşedinte rus Vladimir Putin a sugerat, la Moscova, în prezenţa fostului secretar de Stat Condoleezza Rice, şi a fostului secretar al Apărării Robert Gates, ca Statele Unite să îşi amplaseze scutul antirachetă "pe Lună". Vladimir Putin a ironizat, cu acea ocazie, ameninţarea iraniană evocată de Statele Unite pentru a justifica amplasarea în Polonia şi Cehia a unor elemente ale scutului antirachetă, considerat drept ameninţare de Rusia. Vladimir Putin a avertizat, de asemenea, că amplasarea unui scut american antirachetă în Europa va transforma continentul într-un "butoi cu pulbere". "Considerăm nocivă şi periculoasă transformarea Europei într-un butoi cu pulbere şi dotarea ei cu noi arme", a declarat Putin în faţa premierului portughez Jose Socrates, aflat în vizită la Kremlin. "Creează riscuri noi, care nu sînt necesare pentru întreg sistemul de relaţii internaţionale şi europene". Preşedintele rus, Dmitri Medvedev, a declarat că Rusia va lua în considerare eventuale represalii, dar că este deschisă discuţiilor, după ce Statele Unite au semnat un acord pentru construirea unui radar în Cehia, parte a planului de instalare a unui scut antirachetă în Europa. "Nu vom exagera în legătură cu acest lucru, dar ne vom gîndi la represalii. Nu sîntem împotriva negocierilor şi le vom continua", a declarat Medvedev, la Summit-ul G8 din Japonia, de anul trecut. Declaraţiile liderului de la Kremlin au venit după ce Moscova a ameninţat, printr-un comunicat al Ministerului de Externe, că va fi nevoită să-şi folosească forţa militară în cazul unei eventuale instalări a scutului american antirachetă în apropiere de frontiera sa. "Dacă în apropiere de frontierele noastre începe o desfăşurare reală a sistemului de apărare antirachetă strategic american, atunci vom fi obligaţi să reacţionăm nu în mod diplomatic, ci prin tehnici militare", a subliniat ministerul. Tot ca o reacţie a Moscovei la acest scut antiaerian este şi livrarea către Iran a sistemului de rachete sol-aer S-300. Tranzacţia de livrare a rachetelor ruse a fost semnată în urmă cu 3 ani, dar rachetele nu au fost livrate datorită presiunilor exercitate de SUA şi Israel. Sistemul S-300 poate urmări şi ataca simultan 100 de ţinte aeriene, la o distanţă de 120 km, şi posedă un grad ridicat de imunitate faţă de tentativele de bruiere. Cu alte cuvinte, puţin le pasă ruşilor de sistemul american antirachetă. De altceva sînt deranjaţi, şi anume de pătrunderea, tot mai puternică, pe care o fac americanii în sferele lor de influenţă, dar şi de ideea unei flote americane în Marea Neagră, cel mai tîrziu în 2015, la doi paşi de navele lor de război din Crimeea, prezenţă confirmată de purtătorul de cuvînt al Departamentului de Stat de la Washington.
De la dizolvarea Iugoslaviei la începutul anilor ‘90, România a devenit cea mai puternică ţară din Balcani. Influenţa rusă intensificîndu-se în Ucraina, România a devenit partenerul principal al SUA în eforturile sale de a submina puterea tot mai mare a Rusiei la Kiev. Vicepreşedintele american Joe Biden chiar a sugerat, în vizita sa la Bucureşti din octombrie 2009, că Statele Unite se aşteaptă ca istoria românească, marcată de o revoluţie proocidentală, să fie un exemplu pentru readucerea în sfera Vestului a Republicii Moldova, a Georgiei şi a Ucrainei. În prezent, Republica Moldova este ţara în care se desfăşoară confruntarea directă dintre interesele SUA, prin intermediul Bucureştilor, şi ale Moscovei, potrivit Stratfor. Băsescu a sprijinit activ Guvernul proocidental actual al acestui stat, iar Moscova a acuzat România că a orchestrat direct şi a participat la protestele din aprilie 2009, care au dus la înlăturarea Partidului Comuniştilor de la Putere. Pe lîngă liderii de la Kremlin, cei mai vehemenţi în a critica politica dusă de Traian Băsescu sînt liderii militari ruşi. De departe cel mai bătăios este Igor Korocenko, redactorul-şef al publicaţiei "Ria Novosti" (în traducere, Apărarea Naţională), care publică o fotografie în care apar rachete ruseşti suprapuse drapelului României. Potrivit lui Igor Korocenko, "Rusia trebuie să avertizeze România că, în cazul în care componentele sistemului american antirachetă sînt amplasate în această ţară, ele vor deveni ţinte prioritare ale rachetelor ruseşti". Iată de ce România a devenit stat inamic în noua doctrină militară a Moscovei.
Şi europenii se opun ferm amplasării scutului american antirachetă în Europa Centrală, arată un sondaj al Institutului Harris Interactive. Studiul a fost făcut cu cîteva zile înaintea Summit-ului NATO de la Bucureşti. Cu cea mai mare înverşunare se opune proiectului Germania, unde 71% dintre cetăţeni s-au declarat împotrivă şi doar 19% au avut un răspuns favorabil. Urmează Spania, cu 61% împotrivă şi 19% pentru, şi Franţa, cu 58% la 22%. În Italia şi Marea Britanie Opoziţia este mai mică, dar semnificativă, 49%, respectiv 44%. Nici românii nu se înghesuie să aprobe amplasarea scutului american antirachetă în România. La un sondaj apărut pe Internet, la întrebarea "Eşti de acord cu amplasarea scutului american antirachetă în România?", din 5 febr. 2010, 47,2% au răspuns că nu avem de ales, 27,8% consideră că nu avem nimic de cîştigat şi numai 25% au fost de acord. Pentru că nimeni, dar nimeni din lumea aceasta nu doreşte ca pe teritoriul său să se afle trupe străine şi, cu atît mai puţin, românii, care au luptat, secole de-a rîndul, pentru libertate şi independenţă.
Am scăpat de ruşi în anii '60, iar acum ne-au venit pe cap americanii. Şi asta numai din pricina unor conducători care, din dorinţa de a se perpetua la Putere, acceptă tot felul de compromisuri periculoase, care pot transforma ţara într-un teatru de război. Pericolul este foarte mare, pentru că totul poate porni de la o simplă greşeală sau de la o provocare, ori efectiv de la inconştienţa unui militar. Ce înseamnă o zonă militarizată, cum se prezintă astăzi România? Nimic altceva decît o zonă cu un ridicat potenţial conflictual, o zonă expusă oricînd războiului. Orice ar încerca să ne explice tot felul de analişti militari şi politici, că avem umbrelă, că sîntem protejaţi, că, vezi Doamne, nimic nu ni se poate întîmpla, riscul unei ocupaţii străine, aşa cum se prezintă astăzi România, este major. Mult mai multă siguranţă am avea dacă i-am şti pe americani acasă la ei, cu umbrela lor cu tot. Să-şi pună ei toate umbrelele pe care le au deasupra teritoriului lor, iar pe noi să ne lase în pace. Să vină la noi dacă vor, dar nu cu arme, atunci să ne ajute altfel, cu bani, cu refacerea infrastructurii, iar nu ca să ne jefuiască, aşa cum fac acum, prin firma Bechtel, încît am ajuns să avem cel mai scump kilometru de autostradă din lume. Cred că ar fi mai bine aşa, iar românul s-ar afla în mai mare siguranţă, şi nu cu securea războiului deasupra capului. Căci atît cît sîntem pe pace, noi le-am ura "Bine aţi venit"!
Colonel (r) DAN ZAMFIRESCU
